FEMEI CARE IUBESC PREA MULT – ep. 2 – Să iubeşti un bărbat care nu te iubeşte
Victimă a iubirii,
Văd o inimă rănită.
Ai şi tu povestea ta de spus.
Victimă a iubirii;
E un rol atât de uşor,
Iar tu ştii să-l joci atât de bine.
…Cred că ştii ce vreau să spun.
Mergi pe sârma subţire
A durerii şi dorinţei
Căutând – între ele – dragostea.
Victimă a iubirii
In momentul in care o femeie devine constienta există o problemă între ea şi cineva important pentru ea apare dorinţa nu numai de a încerca s-o rezolve dar şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru crearea acelei probleme. Se gândeste că acea problema trebuie să fie din cauza a ceva ce ea nu făcut sau nu reuşit să facă cum trebuie. Aceste ganduri sunt caracteristice femeii pentru care a iubi înseamnă a suferi.
Indiferent de detaliile specifice fiecăruia şi fiecărei lupte în parte, fie că au îndurat chinul unei relaţii îndelungate cu un singur bărbat sau s-au implicat într-un şir de relaţii nefericite, toate aceste femei au o trăsătură comună. A iubi prea mult nu înseamnă să iubeşti mai mulţi bărbaţi, sau să te îndrăgosteşti prea des, sau să dai dovadă de o iubire intensă şi sinceră pentru partener. A iubi prea mult înseamnă, în realitate, să fii obsedată de un bărbat şi să numeşti asta dragoste, să laşi această obsesie să-ţi controleze sentimentele şi comportamentul, să-ţi dai seama că are o influenţă negativă asupra sănătăţii şi liniştii tale şi totuşi să nu te poţi elibera de sub puterea ei. Înseamnă să cântăreşti iubirea în funcţie de dimensiunile suferinţei.
Pe măsură ce citeşti, te vei identifica, poate, şi te vei întreba, poate, dacă eşti şi tu una din femeile care iubesc prea mult.Poate că, deşi problemele tale cu bărbaţii sunt asemănătoare se va părea greu să-ţi aplici ţie însăţi „etichetele” .
Nu se pot acoperi toate disfuncţionalităţile posibile care ar putea apărea în vreo familie dar important să înţelegem, totuşi, că numitorul comun al familiilor cu probleme rezidă în incapacitatea lor de a discuta chestiunile esenţiale, care sunt rădăcina tuturor celorlalte.Când nimeni nu vrea să discute despre ceea ce afectează familia ca întreg sau indivizii din care e compusă – când asemenea discuţii sunt interzise fie implicit (se schimbă subiectul discuţiei), fie explicit („Noi nu discutăm despre aşa ceva!”) – învăţăm să nu avem încredere în propriile noastre percepţii sau sentimente. Din cauza faptului că familia neagă realitatea, începem să o negăm şi noi. Iar aceasta diminuează drastic evoluţia mijloacelor care ne ajută să ne ducem viaţa şi să ne apropiem de oameni şi situaţii. Tocmai această diminuare fundamentală acţionează la femeile care iubesc în exces. Deven incapabile să discerna cine sau ce e bun sau nu pentru ele. Nu au încredere în propriile lor sentimente şi nici nu le lăsă să le conducă. În schimb, se lăsă atrase exact de acele pericole, intrigi, drame şi provocări pe care alţii, cu un trecut mai sănătos şi mai echilibrat, le-ar evita. Iar această atracţie nu face decât să le uzeze şi mai mult, căci o mare parte din lucrurile care le atrag nu sunt decât o replică a ceea ce au trăit în copilărie. Trăiesc din nou aceleaşi sentimente deprimante şi sunt rănite din nou.
Nici o femeie nu se transformă întâmplător într-o femeie care iubeşte prea mult. Dezvoltarea ca femeie în acest tip de societate, într-o asemenea familie poate da naştere unor tipare previzibile. Caracteristicile de mai jos sunt tipice femeilor care iubesc prea mult. 1. Prin definiţie, provin dintr-o familie dezechilibrată în care nevoile tale emoţionale nu au fost satisfăcute.
2. Pentru că ea însăsi a primit prea puţină atenţie, încerca să umple acest gol cu un substitut, devenind femeia care oferă protecţie, mai ales bărbaţilor care par să aibă nevoie de aşa ceva.
3. Întrucât nu a reuşit să-si transforme părinţii (sau doar unul din ei) în personajele tandre, iubitoare, după care a tânjit atât, reacţioneza cu tot sufletul atunci când întâlneşte acel tip arhicunoscut de bărbat indisponibil emoţional, pe care încerca – ca şi în trecut – să-l schimbe prin iubirea pe care i-o arăta.
4. Terorizată de posibilitatea abandonului, face orice să salveze de la destrămare relaţia cu un bărbat.
5. Aproape nimic nu va fi prea dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor dacă îl „ajută” pe bărbatul cu care are o relaţie.
6. Obişnuită cu lipsa dragostei într-o relaţie personală, este dispusă să aştepţe, să spere şi să isi da şi mai mult silinţa să-i faci pe plac.
7. Este dispusă să îsi asume mult mai mult de 50% din responsabilitate, vină şi imputări în orice relaţie.
8. Respectul de sine este extrem de scăzut şi, în forul său interior, nu crede că meriţa să fie fericită. Crede, mai degrabă, că trebuie să lupte pentru a obţine dreptul la fericire.
9. Pentru că a a avut parte de o copilărie lipsită de siguranţă, simţe nevoia disperată de a avea controlul asupra bărbaţilor şi relaţiilor sale amoroase. Îsi ascunde acest efort de a controla oamenii şi situaţiile sub masca “ajutorului”.
10. În relaţiile sale, trăieşte mai curând în visul său despre cum ar putea fi, decât în realitatea situaţiei în care se afla
11. Este dependentă de bărbaţi şi de suferinţa sufletească.
12. Se poate să fie predispusă din punct de vedere emoţional şi, de multe ori, biochimic, la dependenţa de droguri, alcool, şi/sau anumite alimente, mai ales cele care conţin zahăr.
13. Prin atracţia pe care o simţe faţă de persoanele cu probleme care trebuie rezolvate, sau prin implicarea în situaţii de cele mai multe ori haotice, incerte şi chinuitoare din punct de vedere emoţional, evita, de fapt, să-si îndrepte atenţia spre responsabilitatea faţă de propria persoană.
14. S-ar putea să aiba o înclinaţie spre stări depresive episodice, pe care încerca să le împiedice prin emoţia pe care si-o procură o relaţie instabilă.
15. Nu se simte atrasă de bărbaţi amabili, echilibraţi, demni de încredere şi interesaţi de persoana sa. Pe aceştia îi considera „plicticoşi”.
Dependenţa este o primă cauză a “impotenţei” emoţionale.
FEMEI CARE IUBESC PREA MULT – partea 1-
Când a iubi înseamnă a suferi, înseamnă că iubim prea mult. Când aproape toate conversaţiile noastre cu prietenii se învârt în jurul LUI – problemele lui, gândurile lui, sentimentele lui – şi aproape toate propoziţiile noastre încep cu “el…”, înseamnă că îl iubim prea mult.
Când îi găsim scuze pentru indispoziţiile, iritările, indiferenţa sau tăcerile prelungite, punându-le pe seama unei copilării nefericite şi încercăm să acţionăm ca terapeuţi, înseamnă că îl iubim prea mult.
Când citim o carte de auto-ajutorare, dar subliniem toate pasajele care l-ar putea ajuta pe el, înseamnă că îl iubim prea mult.Când nu ne plac valorile lui, comportamentul şi caracterul lui, dar le suportăm, gândindu-ne că, dacă suntem îndeajuns de atrăgătoare şi tandre, va dori să se schimbe de dragul nostru, înseamnă că îl iubim prea mult. Când relaţia cu el ne periclitează fiinţa emoţională, şi poate chiar sănătatea şi integritatea corporală, e deja clar că îl iubim prea mult.
În pofida durerii şi insatisfacţiei la care dă naştere, o iubire exagerată este atât de obişnuită pentru foarte multe femei, încât ajungem să credem că aşa trebuie să decurgă o relaţie intimă. Majoritatea femeilor au iubit în felul acesta cel puţin o dată în viaţă, iar pentru multe altele o asemenea relaţie a fost ca un leit-motiv. Pentru unele din noi, partenerul de viaţă şi relaţia cu el devin atât de obsedante, încât nici nu ne mai comportăm normal.
Chiar şi atunci când înţelegem că relaţia pe care o avem nu este ceea ce ne doream, ne vine totuşi atât de greu să îi punem capăt. O iubire normală devine exagerată atunci când, deşi partenerul este nepotrivit, indiferent sau indisponibil, nu putem renunţa la el – ba chiar îl dorim şi avem nevoie de el mai mult ca înainte, nevoia de dragoste, dorinţa arzătoare de a iubi, dragostea însăşi se transformă în dependenţă.
Dependenţa e un cuvânt înspăimântător. Ea evocă imaginea drogaţilor ce-şi injectează heroină în vene şi se autodistrug încetul cu încetul. Nu ne place cuvântul şi refuzăm să aplicăm acest concept relaţiei cu bărbaţii. Dar multe, foarte multe dintre noi am devenit “dependente de bărbaţi” şi, ca în oricare alt caz de dependenţă, trebuie mai întâi să recunoaştem gravitatea problemei, înainte de a putea începe tratarea ei.
Dacă te-ai găsit vreodată în situaţia de a fi obsedată de un bărbat, ai bănuit probabil că la originea acelei obsesii nu era dragostea, ci teama. Femeile care iubesc obsesiv sunt împovărate de teamă – teama de singurătate, teama de a nu fi demne de iubire, teama de a nu fi ignorate, abandonate sau distruse. Ne dăruim dragostea în speranţa că bărbatul de care suntem obsedate ne va alunga temerile. În loc de asta, temerile şi obsesiile noastre se adâncesc până într-atât, încât dorinţa de a dărui dragoste pentru a primi, la rândul nostru, iubire, devine izvorul de energie al vieţii noastre. Şi pentru că strategia noastră nu dă rezultatele scontate, ne străduim şi iubim şi mai mult. Iubim peste măsură.
Natura fenomenului de “iubire exagerată” arăta cât de multă nevoie au aceste femei de superioritatea şi suferinţa asociate cu rolul de “salvator” pe care şi-l asuma şi asta arata cât de profundă este dependenţa lor de un bărbat. Forţa şi influenţa incredibilă pe care experienţele lor din copilărie le-au avut asupra tiparului adult de raportare la bărbaţi.
Nu intenţionez să susţin că femeile sunt singurele care iubesc în exces. Sunt şi bărbaţi care se lasă obsedaţi de o relaţie cu aceeaşi fervoare ca şi femeile; sentimentele şi comportamentul lor îşi au rădăcinile în acelaşi gen de experienţe din copilărie. Cu toate acestea, majoritatea bărbaţilor care au suferit în copilărie nu dezvoltă o dependenţă relaţională. Datorită interacţiunii dintre factorii biologici şi culturali, bărbaţii încearcă de obicei să se protejeze şi să evite suferinţa prin aspiraţii care sunt mai curând externe, decât interne, mai curând impersonale, decât personale. Ei au tendinţa de a-şi crea obsesii legate de profesie, sport sau hobby-uri, în timp ce femeile, datorită forţelor biologice şi culturale care acţionează asupra lor, au tendinţa de a deveni obsedate de relaţia cu un bărbat. Poate tocmai cu unul rănit şi distant.
Cu toţii simţim nevoia să negăm ceea ce e prea dureros şi înspăimântător de acceptat. Negarea este un mijloc firesc de auto-apărare, cu acţiune automată şi spontană. Pentru toate femeile care iubesc prea mult,sper in a începe să se schimbe, mai întâi prin separarea iubirii de obsesia faţă de un bărbat, iar apoi prin redirecţionarea acestei iubiri către propria vindecare şi spre propria viaţă.
Alegerea îţi aparţine. Dacă alegi să începi procesul de recuperare, te vei transforma dintr-o femeie care iubeşte pe altul până la suferinţă, într-o femeie care se iubeşte pe sine destul pentru a pune capăt suferinţei.
